stand de expoziție

Toamna se numără…expozițiile! Cum să atragi vizitatorii la standul tău expozițional?

Expozițiile reprezintă o parte importantă a campaniei tale de marketing. De la mici evenimente la târguri mari din industrie, expozițiile comerciale pot fi evenimente importante pentru atragerea de noi clienți și pentru a oferi expunere afacerii tale.

Ca orice altă formă de marketing, expozițiile și târgurile sunt eficiente în măsura în care oferă rezultate. Cu cât este mai mare numărul de participanți pe care îi poți atrage la standul tău de expoziție, cu atât vei avea mai multe beneficii în urma acestei experiențe.

Iată câteva tactici subtile, dar eficiente pentru a atrage mai mulți oameni la standul tău expozițional, în special pentru că acum începe sezonul evenimentelor desfășurate cu precădere în spații indoor, ceea ce automat oferă mai puțin spațiu și expozanților, în cele mai multe cazuri.

Atrage participanții cu un concurs

Majoritatea oamenilor asociază standurile expoziționale cu locuri în care pot obține ceva gratuit. Fie că este vorba despre informații de specialiate, cupoane de reduceri sau obiecte promoționale, șansele cresc considerabil să ieși în evidență, atunci când le oferi oamenilor ceva în schimb pentru timpul lor.

Însă ca să nu ai parte de vizitatori care vin și pleacă, fără să fie atenți și la ceea ce ai de prezentat sau de oferit, produsele promoționale imprimate cu logoul firmei sau organizației pot fi oferite ca premii la un concurs. Tombolele și concursurile cu participare pe baza completării unui chestionar îți permit să interacționezi mai mult cu oamenii și să obții informații pe care le poți utiliza pentru organizarea campaniilor de marketing ulterioare.

Participă la târguri și expoziții să vezi dacă merită să mergi și tu

Nu toate expozițiile sau târgurile se potrivesc cu obiectivul afacerii tale. Chiar și cele care par perfecte la prima vedere, prin locație sau prin numărul de participanți anunțat s-ar putea să nu îți aducă prea multe beneficii. Înainte de a participa la o expoziție, dacă ai posibilitatea, du-te întâi ca simplu vizitator, ca să observi dacă restul participanților se încadrează în publicul pe care îl targhetezi.

Cea mai ușoară cale de a atrage oamenii la standul tău expozițional este de a oferi ceva de care participanții sunt cu adevărat interesați. Când produsul sau serviciul pe care îl oferi  se potrivește cu așteptările participanților, îți va fi mult mai ușor să atragi oamenii la standul tău.

Ieși în evidentă având o abordare diferită

Înainte de a stabili designul pentru standul tău de expoziție, vezi ce pregătesc și competitorii tăi sau ceilalți expozanți de la eveniment. Au pregătit standuri mari și impresionante? Sunt în general doar măsuțe de prezentare? Sunt standuri care atrag prin culori și design sau sunt mai degrabă elegante și discrete?

O modalitate excelentă de a atrage oamenii la standul sau la măsuța ta de prezentare este să faci exact ceea ce nu fac ceilalți expozanți. Dacă aceștia pregătesc standuri mari și impresionante, poți alege varianta unei măsuțe de prezentare personalizate, astfel încât vei părea mai abordabil și mai prietenos.

Oferă-le vizitatorilor un spațiu de relaxare

Fie că ești participant sau expozant, știi că astfel de evenimente pot fi foarte obositoare. Mersul pe jos, interacțiunea cu expozanții și participarea la conferințele și seminarele care se organizează de obicei în cadrul acestor evenimente îi pot obosi pe vizitaori.

În loc să pregătești doar un alt stand pe lângă care să treacă vizitatorii, poți să îl transformi într-o adevărată oază de pace, liniște și relaxare. Poți să aduci câteva scaune sau bean bag-uri personalizate, confortabile, care le vor permite vizitatorilor să se relaxeze și să petreacă mai mult timp la standul tău.

Semnalizează-ți spațiul

Printre atâtea standuri, poate fi greu să le atragi atenția vizitatorilor. Nu neglija importanța elementelor semnalizatoare. Poți opta pentru sisteme de expunere de mici sau de mari dimensiuni, în funcție de spațiul pe care îl ai la dispoziție, inclusiv prin amplasarea unor steaguri publicitare de diferite forme.

În funcție de nevoile și preferințele tale, îți oferim o gamă de produse care te pot ajuta să îți pregătești standul pentru expozițiile și târgurile din perioada următoare. Verifică oferta noastră de produse și nu ezita să ne contactezi pentru mai multe detalii.